Eugen Constantinescu a crescut poetic pe site-ul www.poezie.ro, iar acest lucru, daca nu este clar nu pot decat sa va invit sa-i cititi creatiile in ordinea inversa postarii. Nu voi incerca sa imi impun acest punct de vedere decat subliminal, iar cei suficienti de perversi sau de labili cu siguranta imi vor cadea in plasa. Sincer, nu lor le sunt destinate articolele mele, ci celor care vor descoperi intr-un tarziu, dar tot e bine, ca descopera totusi ca, dupa ce i-am resuscitat nu le-am facut totusi respiratie gura-la-gura. Spun asta pentru a-l avertiza din start pe Eugen sa nu sara calul, nu de alta, dar pe langa faptul ca am prietena dansa dumneaei mai practica si voodoo. Pentru cei care nu stiu, Eugen Constantinescu este poet mai mult conjunctural. A inceput prin a scrie „librete” fiindca in definitiv asta sunt primele sale „poeme” pe care sa le poata canta. Ulterior, absorbit de grupul de la poezie.ro, Eugen s-a apucat sa scrie si poezie pe care nu o va putea niciodata canta. Am sa imi permit acum un lucru pe care nu l-am mai facut pana acum si pentru aceasta voi face apel la bunavointa domniilor voastre, fara de care tot nu m-as da in laturi de la ce mi-am propus. Cu alte cuvinte am sa imi permit sa il disec pe Eugen in doua parti, prima fiind dedicata „libretistului Eugen Constantinescu” iar cea de-a doua „poetului Eugen Constantinescu.” Ulterior, iar aici voi tine cont de parerile domniilor voastre pe care v-as sugera sa le postati in josul comentariilor, vom hotari impreuna daca reunim cele doua eseuri intr-unul singur sau nu.



Ii multumesc bunului Dumnezeu ca nu trebuie intr-un fel sau altul sa o iau la forfecat pe Elena Carstea si continui sa ma duc la biserica si sa ma rog. Una dintre doleantele mele este sa nu pic pe mainile doamnei si sa trebuiasca sa o "analizez" pe Elena Carstea poeta si pe Elena Carstea cantareata. In orice caz, dat fiindca nu aduce anul ce aduce ceasul ma pregatesc, chiar daca folosindu-ma de motoare turate superficial de aceasta provocare, facandu-mi mana pe Eugen Constantinescu. Primul text postat de Eugen Constantinescu pe www.poezie.ro este un libret: ”Bolero”. Cantecul este superb si este unul dintre preferatele mele, si imi permit, cu lipsa totala de modestie sa recunosc alte nume favorite din muzica: Morrissey, Doors, Rolling Stones, Tom Waits, Nick Cave, Lake Of Tears, Bob Dylan. E lucru mare, imi zic, si totusi ma uit peste numele insirate si imi sare in ochi Bob Dylan. O sa revin asupra acestui subiect. Fapt straniu, ascultandu-i versurile cantate nimic nu mi s-a parut nelalocul lui, pana acum, cand inevitabilul s-a produs.

”Departe, in asternutul ne-mplinit
poteci de mult stiute am ratacit.
Iar
la masa de joc, in nori de tigara,
Stau barbati si femei pentru mize de-o seara...”


Surprinzator, sensuri simple sunt rastalmacite de autor iar acest lucru trebuie luat ca un bonus. Cand soarele este acoperit de nori insa, cu greu ne vine sa credem ca intre soare si nori se interpune cate un boeing. Ceea ce, fizic vorbind, se intampla. Daca ”Poteci de mult stiute am ratacit” nu este sustinut, si de alte artificii si in primul rand de armonia celorlalte versuri, se duce totul de rapa, cu tot sprijinul primit de poet din partea vocabularului sau a patinei medievale pe care incearca sa o sugereze. Din pacate, exista in finalul poemului un grup de cuvinte care, dupa parerea mea, darama intregul esafodaj:

”pianul tau dezacordat”


Ma intreb cum se spunea pe vremuri intr-un alt termen decat „dezacordat”. Sau cum se spunea la pian. Aici gasesc raspunsul: clavir

”In dezacord clavirul moare

si ninge peste cimitir”

(Bacovia)


Deranjeaza ceva in versurile de mai sus? Nu. Sa fi fost oare mult mai bine ”Clavirul tau dezacordat”. Spectral vorbind, da, dar numai pentru cei care au minime cunostinte de literatura romana. Estetic vorbind, sincer, nu cred ca strica. Din pacate, „libretul” mi se pare rupt. Indiscutabil Eugen are ceva de spus, o face concentrandu-se pe obiect insa nu are profunzime. Aici poate trebuia lucrat mai mult pe cuvant, mai ales daca imi amintesc bine partitura viorii, ceea ce ma face sa cred ca totusi vorbele nu i-au fost indiferente. Poate trebuia sa fie mai putin tolerant cu textul. Poate… Toate ca toate dar marea problema de-abia acum apare:

”Caci, doar tu stii sa mangai
a mele-ntinse clape
iar umbra degetelor tale
e-o patima ce arde”


Un pic de gramatica nu strica!

Pana mea.

Penele mele.

Ale mele pene.

Ce pana mea!


si

Clapa mea.

Clapele mele.

Ale mele clape.

Ce clapa mea!


Si acum revin la Eugen Constantinescu.

”Eugene, nu uita, grama
tica
nu e grea!

Si te cam vrea”



Ajung la ”Versus”, care iarasi este partitura unui cantec deosebit de reusit. Sa ne intelegem, Eugen Constantinescu era la inceputuri!

”Bun, rau,
Geniu, nebun,
Pe nicaieri, sau pe-un drum,
curcubeu in desert
roditor nisip sterp,
prost sau poate prea destept”


Cand vine vorba de antinomii, Eugen Constantinescu o da rau de tot in bara. Daca bun-rau, geniu-nebun inteleg, desi parca il credeam mai in varsta pe Eugen, la prost-prea destept m-am blocat. Eu stiam ca, pe grade de comparatie prost cere destept si prea prost-prea destept, desi acestea din urma sunt nelalocul lor. Ca sa nu mai zic nimic despre nisipul sterp, pleonasm magistral, de la mama lui. De la mama pleonasmului, vreau sa zic. Parca intrat in transa, Eugen vrea sa revolutioneze antinomiile, mai ales la nivel logic, si iata ce aflam:

”Dimineata ca un Christ,
noaptea, un Adam mai trist,
inger si demon , aripi cu coada,
fulgi de beton , dezleaga-nnoada”


Aflam ca poti fi ca un Christ, adica, probabil hippiot si ca Adam era trist, dar nu tocmai, incat se poate si tristete mai ceva ca a lui Adam. Iarasi, din pacate detaliile sunt incomplete, fiindca Eugen Constantinescu nu ne spune cand era Adam constant trist: cand a ramas fara coasta sau cand a cunoscut-o pe Eva? Nu luam in discutie momentul revelatiei, cand Adam a realizat ca nu prea il prinde rolul de taran, deoarece e mult prea evident. La aripile cu coada am realizat ca Eugen este direct sau incidental un impatimit de Warcraft si asta mi-a castigat simpatia: si eu, Brutus, si eu… Draguti fulgii de beton, probabil singura tensiune bine dramuita intre antinomii de pana acum. Exaltat cum ma stiu, opinez repede ca Eugen Constantinescu incepe sa se maturizeze. Sa vedem daca m-am inselat. „Contrast similar” da bine, dragut neologismul printre atatea hartanite recuzite dantesti, la fel si „fiorul inertiei noastre”. Cand vine vorba de:

”tu altadata m-ai iubit,
nicicand vreodata nu m-ai urat,”


Eugen Constantinescu ne arata ca le simte si ma face sa gandesc ca singurul lucru care ii lipseste in acest momente este rabdarea de a slefui.

”Nu inteleg cand este clar
ca marea-nnoata-ntr-un pahar
cum de se-ntampla asa ceva
cand si-asa viata este rea...”

Iata ca, desi nu apreciaza genul, maneaua de inima albastra zace in subconstient, si, fara sa vrea, Eugen Constantinescu se vede peste noapte autor de poeme sociale. Daca ma uit mai bine, pana aici poemul aduce a falanster, cu alte cuvinte: Ecce urmasul lui Theodor Diamant.



Citesc ”Buha” sau cucuveaua, bufnita, asa cum Lupisor are un poem despre eretii, adica vulturi mai mici, care, la cenaclu a sunat a altceva. Ce sa ne mai ascundem dupa deget, s-a creeat ceva confuzie, unii dintre noi intelegand erectii. La Eugen Constantinescu buha este binevenita. Arhaizarea incepe sa prinda contur, si nu doar atat, incepe sa isi intre in matca. Superba alegere. Poezia este aproape ireprosabila. E clar, Eugen se maturizeaza, dar ne arata ca Roma nu s-a construit intr-o singura zi. Cu alte cuvinte, progresul invita si la o anamneza care comporta si ceva antecedente de regres:

”Departe de tine spre scorbura mea fara cer
Iar maine-i o zi cand voi putea sa-ti cer
iubirea.”


Minunata scorbura fara cer, dar maine care e o zi si truismul cu iubirea m-au facut sa umezesc batista si sa mi-o pun pe frunte. De bon-ton, nu de alta!




”Menestrel de-o clipa” este o minciuna. Eugen Constantinescu nu mai este de vreo 3 poeme efemer ca truver sau ca trubadur sau ca filozof a-la-rousseau. Raman uimit inaintea catorva versuri:

”Plictis de lut te-ai framantat in om
dar ispita-ncolacita dupa pom
ti-a strecurat in sange fiori de pacat...”


Sfanta Scriptura la ea acasa, putin prea sacru pentru a il mai revendica pe trubadur. Finalul este asa-si-asa, un soi de hop-si-asa nerostit, doar cel mult mimat din buze:

”E-un cantec ce multi il canta furtunos
iar altii-l suiera-n fluier de os
nu stiu pe nimeni sa nu-l cante defel
E tarziu si-ntuneric iar eu...
un menestrel”



Nu uit totusi ca pe muzica da fantastic. La capitolul gramatica iar nu ma pot abtine sa nu cant: ”lasa-ne, lasa-ne, Euge-ne!”

” E-un cantec ce multi il canta furtunos”


Analiza sintactica si morfologica:

”E-un cantec”
- subiect subinteles
- predicat nominal
- complement direct



ce multi il canta furtunos”
multi – subiect
canta – predicat verbal
(pe el) il – complement direct
furtunos – complement circumstantial de mod.



Asadar ce = pe care, si nu este acelasi lucru. „E-un cantec pe care multi il canta furtunos.” Si cum cantec e complement direct, cere in secundara tot un complement direct si nu un subiect (ce). Nu mai zic nimic despre fluiersul de os, se subintelege parerea mea de bine, nu?



Ajung la ”Chin”. Iarasi minciuna. Nu ma chinui defel. Este pana acum „libretul” cel mai apropiat de poezie.

” Nori,cu chipul de-amintiri
mi te-aduc din nou
nu sunt oare sanii tai?
" Da! " imi raspunse un ecou”

Fara cuvinte. Si tot fara cuvinte si:

” O dulce tortura
imi presari
din al palmelor
caus...
Eu ?
Usor, usor,
o adun
in al inimii culcus.”


Aleluia! Aleluia! Eugen Constantinescu s-a maturizat si a devenit ludic, chiar daca cu schima de clovn trist. Ce, Rica Raducanu nu e filozof, chiar daca nu il ajuta fata? Ca sa nu folosesc alt nume propriu.



Cam atat din evolutia lui Eugen Constantinescu de la libretist la poet. Daca in primele 2 librete ai fi zis ca Eugen Constantinescu fara chitara este ca baba fara mustata, ei bine, artistul m-a convins ca exista si babe fara mustata cu mult mai urate decat cele saltieriste. Ca urmare a analizei de o altfel de factura, adica evolutionista, nu voi folosi in acest text argumentul pro si contra. Imi rezerv aceasta libertate pentru textele pe care nu le voi privi cronologic.


Multa liniste, si prea mult Eugen Constantinescu. E cazul sa pun o muzica. Ia sa imi ridic putin Starea de Spirit.